Tue. Nov 19th, 2019

Stiri eZZ

Portalul tau de stiri romanesti

Scrutinul din decembrie 1937, utimele alegeri libere din secolul trecut

4 min read

La 20 decembrie 1937, ziua alegerilor, aveam zece ani impliniti – mergeam spre unsprezece, cum se spunea pe atunci. La asemenea varsta, nu esti perfect “copt”, dar nici neintelegator a tot ce se intampla in jur.

Si se intamplau multe. Nu era deloc liniste. Cu patru ani inainte, fusese asasinat prim ministrul Romaniei I.G.Duca, iar situatia confuza din Europa lui Hitler tulbura si linistea noastra. Peste alti doi ani, urma sa fie asasinat un alt premier roman, Armand Calinescu.

Alegerile din 1937 se pregatisera sub semnul dusmaniilor si intrigilor, iar viitorul se prefigura amenintator, dominat de ascensiunea lui Hitler si a lui Mussolini, dar afectat si prin esecul inregistrat de Liga Natiunilor (o precusoare a ONU) in incercarile ei de a stopa escaladarea inamarilor si evoluatia spre o noua conflagratie mondiala.

Participasera la alegeri nu mai putin de 66 (saizeci si sase) formatiuni politice, din care 13 partide principale si 53 partidulete mai mici, acestea din urma insumand dupa scrutin, toate la un loc, 0,36% din voturi.

In aceste conditii, niciun partid n-a intrunit minimul de 40% din voturi, cerute de prevederi, ca sa poata constitui Guvernul “din oficiu”, conform Constitutiei. Legea ii dadea mana libera regelui Carol al II-lea sa incredinteze guvernarea unui partid ales de dansul, dintre cele care au participat la scrutin.

Regele nu s-a dovedit insa la inaltimea provocarilor, optand pentru un guvern de extrema dreapta, evident neagreat de romani, de vreme ce se afla pe pozitia a patra din clasament, cu doar 9 la suta din voturi.

Optiunea regelui a fost acest Partid National-Crestin, infiintat si condus de poetul Octavian Goga, o personalitate recunoscuta in mediile de cultura romanesti, dar fara notorietate deosebita in plan politic.

Regele nu avea obligatia sa motiveze cele hotarate nici in fata vreunei institutii a tarii, nici in fata opiniei publice. Era suficient faptul ca a hotarat, dar asta nu insemna ca nu putea crea nemultumiri.

Si chiar le-a creat, cel mai vocal protestatar fiind partidul clasat pe locul al treilea – deci inaintea castigatorului “aritmetic”. Protestatarul in cauza era organizatia Partidul Totul pentru Tara, derivata din fosta Miscare Legionara si condus de seful acesteia, Corneliu Zelea Codreanu.

Unii istorici apreciaza astazi ca regele n-ar fi facut decat sa profite de ambiguitatea rezultatelor de la scrutin, ca sa-si puna in aplicare planurile sale, sa discrediteze total clasa politica si sa instaureze in tara un regim autoritar, ceea ce de altfel a si facut.

A facut, dar nu a reusit mare lucru. Noul guvern Octavian Goga n-a durat decat o luna si ceva, demonstrandu-i regelui fara tagada ca a ales o solute gresita. Dar i-a mai demonstrat si altceva regelui: ca n-are alta solutie.

Inghesuit, calauzit in acele momente numai de metresa sa Elena Lupescu, in intelepciunea careia se zice ca avea o incredere oarba, regele a incercat inca o premiera in politica romaneasca si l-a numit prim ministru pe patriarhul Miron Cristea.

N-a fost o solutie gresita, Patriarhul se bucura de respect nu numai in randul populatiei, ci si in fata factorilor politici, obligati moralmente la o anumita smerenie in fata inaltelor fete bisericesti. Patriarhul era insa grav bolnav si s-a stins din viata dupa nici un an de guvernare.

Situatia tulbure in Europa, aflata in pragul unui nou razboi, nu permitea insa tinerea de noi alegeri, cu atat mai mult cu cat nici nu era posibil: regele suspendase constitutia din 1923 si tocmai aplica visul sau de aur: conducerea tarii dupa bunul sau plac. In urmatoarele zece luni, a schimbat – fara alegeri – cinci prim ministri.

Care era starea de spirit in Romania, in timpul acelor alegeri, din preajma Craciunului 1937?

Lasand la o parte planurile regale, m-as opri la monotonia acelor zile. In lipsa televizorului, ca sa nu vorbesc de modernele tablete, cu putinele radiouri ajunse si in Romania, cu cinematografe de asemenea putine, alegerile erau in acel an 1937 un eveniment de prim ordin.

Barbatii simteau un fel de mandrie pentru dreptul lor de vot, care le era limitat femeilor, “cu exceptia celor de peste 30 de ani, stiutoare de carte” – scria legea.

Asa era legea, dar nu stiu cazuri cand o femeie de peste 30 de ani si stiutoare de carte sa fi calcat la sectia de votare. Femeile asteptau acasa sa se intoarca brbatii si sa povesteasca ce si cum. Doamnele se minunau acasa, ascultand cu nesat, de parca sotii lor tocmai s-ar fi intors din Antarctica sau jungla Amazoanelor.

Mama mea, care implinise sigur 30 ani si deci avea drept de vot, stiu sigur ca nu era deloc amatoare. Nici prietenele ei, vecinele, rudele sau alte doamne, despre care imi aduc aminte din copilarie, nu erau tentate sa voteze.

De altfel, legea stabilea mai multe categorii fara drept de vot: toti cei care n-au implinit 21 de ani, magistratii, militarii si – daca nu ma insel – slujitorii altarului.

Nu spun ca era bine sau era rau. Spun numai ca asa era si nu-mi amintesc sa fi dorit cineva altfel. In schimb, imi amintesc ca – cel putin in familie – hotararea regelui de a incredinta guvernarea unui poet si respctiv minusculului sau partid, asta deranja.

In famiie, se aprecia aproape unanim ca regele ar fi trebuit sa se hotarasca asupra principalului clasat, chiar daca avea numai 35,92% si nu acel minimum de 40%, care i-ar fi impus regelui solutia.

Dar nimeni – si poate nici macar regele – nu era preocupat atunci de procente. Se simtea deja miros de paf de pusca si se apropia momentul cand Molotov urma sa bata palma cu Ribbentrop, indiferent de persoana aflata in fruntea Guvernului nostru.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *